Aceasta e o versiune anterioară a paginii.


ISBD - Internaţional Standard Bibliographic Description

ISBD – urile, Standardele internaţionale pentru descrierile bibliografice - sunt reguli acceptate pe plan internaţional pentru reprezentarea informaţiei descriptive în înregistrările bibliografice. Regulile ISBD se ocupă numai de corpul descrierii/înregistrării şi nu abordează problema vedetelor. ISBD-urile au fost elaborate pe tipuri de documente şi pentru a face trecerea la descrierea mecanizată şi, mai apoi, la cea informatizată.

ISBD (G) : ISBD general

ISBD (A) : ISBD pentru monografii vechi şi rare

ISBD (M) : ISBD pentru monografii curente

ISBD (NBM) : ISBD pentru materiale/resurse non-carte (AV)

ISBD (CM) : ISBD pentru materiale/ resurse cartografice

ISBD (PM) : ISBD pentru publicaţii muzicale tipărite

ISBD (ER) : ISBD pentru resurse electronice

ISBD (CR) : ISBD pentru resurse în continuare

ISBD (CP) : ISBD pentru părţi componente

ISBD – Standardele internaţionale de descriere bibliografică nu tratează problema vedetei, ci se ocupă numai de corpul descrierii.

Zonele descrierii:

Surse de informare

Elementele bibliografice necesare redactării unei descrieri/înregistrări sunt extrase din diferite părţi ale resursei: pagina de titlu sau substituentul acesteia, coperta, cotorul, foile liminare, textul propriu-zis, prefaţa, postfaţa, etichetele de pe discuri, cadrele de film, ecranele iniţiale ale resurselor electronice etc., dar şi din surse exterioare resursei (dicţionare, enciclopedii, bibliografii, ghiduri etc.).

Sursele de informare se folosesc cu un regim de prioritate.

Surse de informare recomandate pentru resurse monografice:

  • pagina de titlu;
  • substituentul paginii de titlu, adică sursa cu cele mai multe/ complete informaţii şi care aparţine resursei;
  • pagina principală de titlu, dacă există mai multe pagini de titlu (mai ales în cazul resurselor multilingve - pagina de titlu în limba conţinutului sau în cea a conţinutului principal);
  • pagina generală a lucrărilor în mai multe volume, dacă se descriu împreună;
  • pagina de titlu a volumului, dacă nu exista un titlu comun (Titlul vol. 1) ;
  • ambele pagini de titlu, în cazul paginilor de titlu aşezate faţă în faţă.

Surse de informare recomandate pentru resurse non-carte:

  • surse care apar permanent pe resursele non-carte (ex., etichete care apar pe discuri, cadrul filmului în care apare titlul etc.);
  • surse care identifică cel mai adecvat lucrarea/lucrările conţinute;
  • surse cu informaţii specifice cât mai complete;
  • surse textuale, recomandate faţă de sursele audioe.

Surse de informare recomandate pentru resurse electronice:

Resursa electronică în întregul ei:

  • surse interne, adică ecranul care conţine titlul, meniul principal, prima informaţie, “header”-ul, care conţine “subiectul”, suportul fizic sau etichetele;
  • dacă o resursă electronică nu se poate consulta decât procesată, atunci sursa recomandată este resursa procesată – decomprimată, tipărită etc.;
  • sursa cu informaţiile cele mai complete;
  • alte surse:

- documentaţie tipărită sau online ori alt material însoţitor (ex., o scrisoare a editorului/ producătorului); - informaţiile de pe container; - multimedia – sursa comună; - alte descrieri publicate ale resursei (ex., baze de date, reviste); - alte surse.

Surse de informare recomandate pentru resurse în continuare tipărite:

  • pagina de titlu ;
  • substituentul paginii de titlu – pagina analitică de titlu, coperta, pagini editoriale, colofoniu , cotorul, prefeţe, postfeţe, cuprins, textul, anexe etc.;
  • surse de referinţă exterioare (ex., bibliografii, liste de publicaţii ale editorilor etc.).

Surse de informare recomandate pentru resurse care conţin lucrări diferite

Resurse monografice:

  • sursa cu informaţii colective sau
  • sursa fiecărei lucrări (ex., tête-bêche) – considerată sursă colectivă

Resurse în continuare:

  • dacă o resursă în continuare conţine mai multe lucrări, cu surse de informare specifice şi numerotare se construiesc descrieri separate

Resurse cartografice:

  • resursa în întregime, adică materialul cartografic, containerul (coperta, plicul, portofoliul etc.), suportul globurilor etc., textul însoţitor sau broşura;
  • surse exterioare.