ISBD – urile, Standardele internaţionale pentru descrierile bibliografice - sunt reguli acceptate pe plan internaţional pentru reprezentarea informaţiei descriptive în înregistrările bibliografice. Regulile ISBD se ocupă numai de corpul descrierii/înregistrării şi nu abordează problema vedetelor. ISBD-urile au fost elaborate pe tipuri de documente şi pentru a face trecerea la descrierea mecanizată şi, mai apoi, la cea informatizată.

ISBD (G) : ISBD general

ISBD (A) : ISBD pentru monografii vechi şi rare

ISBD (M) : ISBD pentru monografii curente

ISBD (NBM) : ISBD pentru materiale/resurse non-carte (AV)

ISBD (CM) : ISBD pentru materiale/ resurse cartografice

ISBD (PM) : ISBD pentru publicaţii muzicale tipărite

ISBD (ER) : ISBD pentru resurse electronice

ISBD (CR) : ISBD pentru resurse în continuare

ISBD (CP) : ISBD pentru părţi componente

ISBD – Standardele internaţionale de descriere bibliografică nu tratează problema vedetei, ci se ocupă numai de corpul descrierii.

Zona titlului şi a menţiunilor de responsabilitate

Zona ediţiei

Zona datelor specifice anumitor categorii de documente/resurse – (date matematice pentru resurse cartografice, notaţii muzicale pentru publicaţii muzicale tipărite, numerotare pentru seriale)

Zona datelor de publicare/distribuire şi/sau producere fizică

Zona descrierii fizice

Zona colecţiei/seriei

Zona notelor

Zona numărului standard, a modalităţilor de procurare şi a preţului

Elementele bibliografice necesare redactării unei descrieri/înregistrări sunt extrase din diferite părţi ale resursei: pagina de titlu sau substituentul acesteia, coperta, cotorul, foile liminare, textul propriu-zis, prefaţa, postfaţa, etichetele de pe discuri, cadrele de film, ecranele iniţiale ale resurselor electronice etc., dar şi din surse exterioare resursei (dicţionare, enciclopedii, bibliografii, ghiduri etc.).

Surse de informare recomandate şi ordinea de prioritate pe zonă

Sursele de informare se folosesc cu un regim de prioritate.

• pagina de titlu;
• substituentul paginii de titlu, adică sursa cu cele mai multe/ complete informaţii şi care aparţine resursei;
• pagina principală de titlu, dacă există mai multe pagini de titlu (mai ales în cazul resurselor multilingve - pagina de titlu în limba conţinutului sau în cea a conţinutului principal);
• pagina generală a lucrărilor în mai multe volume, dacă se descriu împreună;
• pagina de titlu a volumului, dacă nu exista un titlu comun (Titlul vol. 1) ;
• ambele pagini de titlu, în cazul paginilor de titlu aşezate faţă în faţă.

• surse care apar permanent pe resursele non-carte (ex., etichete care apar pe discuri, cadrul filmului în care apare titlul etc.);
• surse care identifică cel mai adecvat lucrarea/lucrările conţinute;
• surse cu informaţii specifice cât mai complete;
• surse textuale, recomandate faţă de sursele audioe.

Resursa electronică în întregul ei:

• surse interne, adică ecranul care conţine titlul, meniul principal, prima informaţie, “header”-ul, care conţine “subiectul”, suportul fizic sau etichetele;
• dacă o resursă electronică nu se poate consulta decât procesată, atunci sursa recomandată este resursa procesată – decomprimată, tipărită etc.;
• sursa cu informaţiile cele mai complete;
• alte surse:

- documentaţie tipărită sau online ori alt material însoţitor (ex., o scrisoare a editorului/ producătorului); - informaţiile de pe container; - multimedia – sursa comună; - alte descrieri publicate ale resursei (ex., baze de date, reviste); - alte surse.

• pagina de titlu ;
• substituentul paginii de titlu – pagina analitică de titlu, coperta, pagini editoriale, colofoniu , cotorul, prefeţe, postfeţe, cuprins, textul, anexe etc.;
• surse de referinţă exterioare (ex., bibliografii, liste de publicaţii ale editorilor etc.).

• sursa cu informaţii colective sau
• sursa fiecărei lucrări (ex., tête-bêche) – considerată sursă colectivă

• dacă o resursă în continuare conţine mai multe lucrări, cu surse de informare specifice şi numerotare se construiesc descrieri separate

• resursa în întregime, adică materialul cartografic, containerul (coperta, plicul, portofoliul etc.), suportul globurilor etc., textul însoţitor sau broşura;
• surse exterioare.

Elementele din zonele 1, 2, 4 şi 6 vor fi transcrise în limba resursei. Interpolările în aceste zone se vor face, de asemenea, în limba resursei şi vor fi incluse în paranteze drepte. Fac excepţie: * abrevierile, * DGM (Desemnarea Materialului General), * funcţia distribuitorului, * adăugările la data de tipărire.

Elementele din zonele 3, 5, 7, 8 nu se includ în paranteze drepte şi se dau în limba catalogului (agenţiei bibliografice naţionale). Fac excepţie: * menţionarea scării, când aceasta nu există pe resursa cartografică şi, deci, se va menţiona în zona 7, * titlul original sau variantele de titlu menţionate în zona 7, * citările care se menţionează în zona 7, * titlul cheie, menţionat în zona 8.

Descrierea resurselor care apar în alte scrieri decât cea a agenţiei bibliografice naţionale poate fi transliterată sau transcrisă, cf. standardelor în vigoare.

În general, datele care nu se găsesc pe resursă nu se prescurtează. În mod excepţional, anumite elemente se prescurtează la sfârşitul sau la mijlocul acestora (ex., titlul unui serial este prea lung). Omiterea unor părţi ale unui element se marchează prin folosirea semnului de omisiune (…), iar utilizarea unei abrevieri se introduce în paranteze drepte (ex. [et al.]).

Prescurtările şi abrevierile se folosesc în concordanţă cu standardelor de prescurtari :

• STAS 8256-82: Informare şi documentare. Prescurtarea cuvintelor şi a expresiilor tipice româneşti şi străine din referinţele bibliografice

• ISO 832 : Information and Documentation – Bibliographic Description and References – Rules for the Abbreviation of Bibliographic Terms

Notă: Nu se recomandă folosirea prescurtărilor şi abrevierilor în zonele 1, 2, 6, cu excepţia celor apărute în text.

În general, sunt utilizate majuscule pentru prima literă a:

• primului cuvânt al fiecărei zone,
• DGM,
• titlului paralel,
• titlului alternativ,
• titlului secţiunii.

Utilizarea majusculelor în alte părţi ale descrierii trebuie să fie în conformitate cu regulile ortografice ale limbii în care este redactată resursa, pentru zonele 1, 2, 4, 6, iar pentru zonele 3, 5, 7, 8 se respectă regulile ortografice ale limbii naţionale a catalogului (agenţiei).

Greşelile apărute pe resursă (ex., greşeli ortografice sau orice altă inexactitate) se reproduc ca atare, urmate de [sic] sau de forma corectă, transcrisă în paranteze drepte şi precedată de « id est » ( [i.e.] ).

ISBD utilizează un sistem de punctuaţie propriu, diferit de punctuaţia gramaticală, cu scopul prelucrării automate a datelor.

Toate simbolurilor sunt precedate şi urmate de spaţiu. Fac excepţie punctul (. ) şi virgula (, ) care sunt numai urmate de spaţiu.

Atunci când lipseşte primul element al unei zone, primul element existent se introduce cu semnul de zonă (. - )

Dacă resursa deţine mai multe colecţii, fiecare colecţie va fi inclusă într-o pereche de paranteze rotunde.

Dacă un element bibliografic se repetă, fiecare element repetat este precedat de punctuaţia prescrisă pentru acel element.

Fiecare set de date paralele este precedat de semnul egal ( = ).

. – punct spaţiu linie spaţiu precede fiecare zonă, cu excepţia zonei 1; se poate omite în zonele 7, 8, când informaţia se poate introduce cu alineat nou

/ bară oblică introduce prima menţiune de responsabilitate, în orice zonă unde aceasta există (zona 1, 2, 6, 7)

: două puncte se utilizează pentru a introduce informaţiile la titlu, titlurile de volum (când se redactează o descriere pe niveluri), editura, materialul ilustrativ general, informaţiile la titlul colecţiei, preţul

= egal precede orice dată paralelă (titlul paralel, informaţiile paralele la titlu, menţiunea paralelă de ediţie, titlul paralel al colecţiei etc.)

; punct şi virgulă precede menţionarea altor responsabilităţi, formatul, numărul colecţiei/subcolecţiei

, virgula separă responsabilii (autori, redactori etc.) aceleiaşi responsabilităţi (aici are şi rol gramatical), menţiunea de ediţie de menţiune suplimentară de ediţie, editura de anul de publicare, titlul colecţiei de ISSN-ul acesteia

( ) paranteze rotunde includ datele de tipărire, adresa editorului, datele din zona a 6-a, calificativul ISBN

[ ] paranteze drepte includ elementele bibliografice transcrise din sursele secundare de informare, orice adăugare a catalogatorului, prescurtările [S. l.] : [s. n.], [s. a. ], adică – [Sine loco] : [sine nomine], [sine Anno], pentru a arăta că resursa nu deţine loc de publicare, editură şi an.

. punct precede tilurile diverşilor autori cuprinşi într-o culegere, numărul din cadrul colecţiei/subcolecţiei

+ plus precede materialul însoţitor, menşionat în zona descrierii fizice

Pe lângă această punctuaţie, într-o descriere se mai folosesc următoarele simboluri:

… puncte de suspensie marchează diverse omisiuni din titlu, informaţia la titlu etc.

- linie separă anii de publicare a lucrărilor multivolume, marchează lipsa unor cifre în cadrul anului de publicare/tipărire, separă numerele care reprezintă volumele, părţile etc. ale unei resurse sau numerele consecutive ale unei colecţii într-o descriere multivolum.