Monografie: părţi constitutive

Părţi exterioare:

Coperţi

Pe coperta 1 a unei monografii sunt tipărite, de obicei, următoarele elemente bibliografice: titlul propriu-zis şi autorul/-ii. Uneori, putem găsi editura şi locul de publicare sau numai unul din aceste elemente. Alteori, coperta 1 ne oferă titlul propriu-zis, autorul/-ii, locul şi anul de publicare, editura, ediţia şi numărul volumului (dacă este cazul), titlul colecţiei.

Coperta a 2-a sunt evidenţiate mai puţine date: ISBN, titlul colecţiei, o listă de lucrări ale autorului sau o listă de alte lucrări apărute în aceeaşi colecţie şi/sau o scurtă prezentare a monografiei, cu date biografice despre autor.

Supracopertă

Supracoperta poate să deţină titlul propriu-zis şi autorul/-ii, iar în interior o prezentare a autorului şi a monografiei respective. Supracoperta are, de obicei, rol de protejare a cărţii.

Cotor

Pe cotor catalogatorul poate găsi: titlul propriu-zis, autorul/-ii şi, eventual, titlul colecţiei cu numărul aparţinător, dacă acea colecţie este numerotată.

Părţi interioare:

Foile liminare sau preliminariile

Foile liminare pot fi file albe sau file pe care sunt tipărite minimum de elemente: numai titlul (propriu-zis sau într-o formă prescurtată) ori numai titlul de colecţie.

Foaia de titlu

Foaia de titlu constituie sursă principală de informare pentru orice element bibliografic. Recto-ul foii de titlu trebuie să conţină datele bibliografice cele mai consistente: titlul propriu-zis, autorul/-ii, informaţia la titlu, alte responsabilităţi care au contribuit la elaborarea lucrării, ediţia, numărul volumului (dacă este cazul), titlul colecţiei, locul şi anul de publicare şi/sau numai editura, instituţia sub auspiciile căreia a fost tipărită lucrarea.

Verso-ul foii de titlu poate găzdui: colectivul de autori, când lucrarea este rezultatul contribuţiei mai multor autori (de obicei când există mai mult de 4 autori), numele traducătorului/-ilor, anul copyright-ului, titlul original (în cazul traducerilor), unele date de publicare/tipărire, uneori, ISBN-ul şi chiar date pe care le găsim în caseta tipografică.

Conţinutul

(textul) propriu-zis, împărţit sau nu pe capitole, părţi etc.

În cadrul textului, în partea de sus/jos a paginilor se află colontitlu (titlul lucrării/capitolului şi numele autorului) şi coloncifrul (numărul de ordine în cadrul paginaţiei).

Prefaţă, cuvânt înainte, studiu introductiv

Aceste elemente ne pot oferi, uneori, anul când a fost scrisă lucrarea, dacă nu-l avem menţionat în altă sursă se poate transcrie de aici, date despre istoricul bibliografic al monografiei şi date despre conţinutul sau autorul acesteia.

Postfaţă

Postfaţa oferă, ca şi prefaţa, de obicei, date despre autor şi lucrarea la care se referă.

Rezumat

Rezumatul îl informează pe catalogator (şi pe utilizator) despre ideile principale ale lucrării şi, uneori, precizează cui se adresează aceasta. Rezumatele în alte limbi decât limba textului ne dau dreptul ca titlurile în alte limbi, aflate pe pagina de titlu, să fie considerate titluri paralele şi, în felul acesta, utilizatorul să regăsească resursa după aceste titluri în alte limbi. De asemenea, rezumatul ajută indexatorul în atribuirea subiectelor.

Bibliografie, glosar, indici, note, comentarii

Datele despre aparatul critic şi ştiinţific deţinut de o resursă se vor menţiona în descriere/înregistrare pentru ca utilizatorul, specialist într-un anume domeniu, să poată decide asupra importanţei lucrării pentru nevoia sa de informare.

Tabla de materii (sumar, cuprins)

– este poziţionată la începutul sau sfârşitul monografiei

Cuprinsul unei monografii detaliază ceea ce urmează să abordeze lucrarea şi se va transcrie în note (dacă există competenţe şi resurse umane) pentru a oferi primele informaţii despre conţinutul lucrării.

Ilustraţii

– în text sau în afara acestuia

Materialul ilustrativ general şi special este regăsibil în interiorul paginaţiei deja atribuite de editor sau în afara acesteia, în formă numerotată sau nenumerotată. Se va menţiona cf. regulilor de catalogare.

Note de subsol

– la sfârşitul monografiei, capitolului, studiului etc. sau în josul paginii

De obicei, informaţiile din notele de subsol ţin de conţinut sau de materialul bibliografic utilizat, ajutând, uneori, catalogatorul în a stabili perioada când a fost elaborată lucrarea, dacă nu s-a putut stabili prin intermediul altor surse.

Caseta tipografică

Caseta tipografică conţine multe date tehnice, dar ceea ce interesează în mod deosebit sunt informaţiile privind datele de publicare/tipărire, dacă acestea nu sunt găsite în alte surse interne.

Alte tipuri de resurse (CD, CD-ROM, DVD, PM, CM etc.) deţin surse specifice şi care trebuie interpretate în acelaşi mod pentru alcătuirea descrierii/înregistrării bibliografice.