Bibliotecarul din Biblioteca Municipală şi Orăşenească

Fisa de post

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi – Compartimentul Coordonare Metodică Model

FIŞĂ INDIVIDUALĂ A POSTULUI de BIBLIOTECAR

Numele şi prenumele:

Specialitatea: BIBLIOTECAR / BIBLIOGRAF

Postul pe care îl ocupă: BIBLIOTECAR RESPONSABIL

Compartimentul: ORĂȘENEASCĂ

Încadrare: BIBLIOTECAR / BIBLIOGRAF (angajat pe perioadă nedeterminată); gradaţia / treapta

Cerinţe: - studii: LICEALE cu bacalaureat, sau SUPERIOARE şi

- studii specifice postului: ATESTAT de bibliotecar acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor sau

- studii de specialitate: POSTILICEALE, COLEGIU sau SUPERIOARE de BIBLIOTECONOMIE

- vechime: ani Relaţii: - ierarhice: PRIMĂRIE; CONSILIU LOCAL;

- colaborare: BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ, INSTITUŢII LOCALE, FUNDAŢII, O.N.G.-uri etc.

Sarcinile de serviciu obligatorii reprezentă 40 ore / săptămână, din care, cel puţin 4 ore / zi cu publicul.

Descrierea ocupaţiei:

Biblioteca, o componentă importantă a vieţii social-culturale, înseamnă o colecţie organizată de cărţi, publicaţii speciale (ziare, reviste etc.), alte documente grafice şi audio-vizuale şi pe alte suporturi informaţionale, precum şi serviciile unui personal capabil să asigure şi să pună la dispoziţie aceste materiale utilizatorilor săi, în scopul satisfacerii necesităţilor de educare, informare, documentare, cercetare şi recreere ale acestora.

Personalul capabil să realizeze acest deziderat este alcătuit din bibliotecari, funcţiile acestora având menirea să asigure circuitul documentelor de bibliotecă de la achiziţie şi intrarea lor în patrimoniul bibliotecii până la punerea la dispoziţia utilizatorilor.

Fiecare bibliotecar se integrează într-o muncă în colectiv, sarcinile lui fiind percepute ca un efort în ansamblul activităţii colectivului. Personalul de specialitate specific unei biblioteci constituie o latură definitorie în organizarea şi buna desfăşurare a acesteia.

Bibliotecarului îi revin sarcini complexe legate de:

  • constituirea şi dezvoltarea colecţiilor;
  • evidenţa documentelor de bibliotecă;
  • catalogarea documentelor achiziţionate;
  • clasificarea zecimală (indexarea) a documentelor;
  • cotarea documentelor;
  • organizarea cataloagelor de bibliotecă;
  • organizarea documentelor de bibliotecă şi conservarea acestora;
  • activitatea cu utilizatorii privind comunicarea documentelor (gestionarea materială a împrumuturilor la domiciliu sau consultarea în sala de lectură), precum şi alte servicii de bibliotecă.

Realizarea în condiţii optime a acestor sarcini este posibilă în contextul existenţei unor criterii de evaluare a profesiei de bibliotecar:

  • o bună pregătire biblioteconomică şi o continuă activitate de perfecţionare şi autoperfecţionare profesională;
  • solide cunoştinţe de cultură generală;
  • noţiuni generale de psihologie şi psihopedagogia lecturii şi a cititorului;
  • solicitudine, răbdare, calm, amabilitate, politeţe, tact, promptitudine în relaţiile cu utilizatorii;
  • capacitatea de stabilire a unor raporturi empatice cu utilizatorii;
  • abilitate, politeţe, fermitate şi eficienţă în relaţiile cu administraţia locală şi furnizorii;
  • capacitatea de a se integra în activitatea colectivă, de a menţine şi stimula un climat de colegialitate în cadrul lucrului în echipă;
  • interesul de a aprecia randamentul activităţii sale în raport cu mijloacele de care dispune, pe de o parte şi, în funcţie de serviciile datorate utilizatorilor, pe de altă parte;
  • capacitatea de a aplica, transfera şi combina cunoştinţe şi deprinderi eficiente de muncă.

Rol. Atribuţii. Competenţe. Responsabilităţi

Calificare. Perfecţionare. Dezvoltare profesională – Cursuri. Conferinţe

Resurse profesionale